Antimatter acustic la Bucuresti  
Organizatori
Artmania
Locatie
Becker Brau Music Live Club - Bucuresti
Data
5 noiembrie 2008

Se spune des ca un muzician sau o formatie  arata cel mai bine ce le poate pielea intr-un concert acustic. Si chiar daca nu sunt fana intamplarilor acustice, trebuie sa fiu de acord in cazul Antimatter - prezenta pe scena a fost una fireasca, ca si cum ar fi cantat pe prispa casei proprii, din pura placere de a canta, iar la capitolul instrumental nici nu se cade sa le gasesc un calificativ -avem de-a face cu niste «grei» ai rockului, care canta cum respira.

La fata locului (Becker Brau Live Music Club) am dat peste o atmosfera relaxata, un public punctual si reactiv, multi dintre ei «roacheri» cu state vechi. A fost genul de concert la care lumea sta frumos la separeu, artistii canta pe scena, aproape de public, si nimeni nu e imbrancit sau impins, iar pulanele jandarmilor nu masoara «preventiv» spinarile de metalisti. Oarecum, locatia si publicul mi-au amintit de concertele unplugged Nirvana, iar sacoul-halat al lui Mick, de plovarasul lui Kurt. Mick si Duncan oricum dadeau aceeasi impresie ca tinerii (pe atunci) Nirvana - ca de fapt canta pentru ei insisi, iar noi avem norocul nesperat sa fim martori la un live senzational.

Pacat insa ca a fost un concert «la punct fix» - adica la orice moment ai fi facut poze, ele tot seamana intre ele, artistii stand pe scaunele lor pe tot parcursul cantarii, maximum de dinamism fiind asigurat de… Duncan care se intindea fie dupa un instrument nou, fie dupa sticla cu alcool, sau Mick care intorcea foile de la partituri.

ANTIMATTER © rockXpress.ro

Mick Moss putea foarte bine sa fie singur pe scena, si chitara putea sa ii crape – au fost momente cand instrumentele nici n-au contat. Omul are o voce care ti se baga in suflet si te urmareste mult timp dupa ce nu-l mai auzi fizic.

Duncan Patterson a vrut pare-se sa demonstreze ca el e genul de om care «tace si face» si oricine a fost  acolo poate sa spuna ca i-a iesit de minune. Nu stiu daca se dau doctorate in instrumente cu corzi, dar Patterson ar trebui sa aiba unul, pentru faptul ca se apropie cel mai bine de imaginea traditionala a unui fiddler irlandez, care poate sa deschida portile iadului si sa faca dracii sa joace cantand la orice instrument ii pui in brate, fie el chitara, lauta sau harpa (in cazul de fata, mandolina).

Piesele Anathema au sunat nesperat de bine la corzi si voce, cei doi bifand toate titlurile anuntate, spre deliciul majoritatii celor din sala, care stiau versurile cap-coada si le fredonau cu mana pe halba sau shot.

Momentul cel mai intens al concertului a fost cel in care Mick a anuntat, cu o nota foarte afectuoasa in voce, ca urmeaza un «Good ol’ Frankie Goes to Hollywood» si a cantat, de zeci de ori mai intens si mai patrunzator ca originalul, “The Power of Love”.

Melodiile Antimatter insa au fost adevarata masura a talentului celor doi – melodii compuse si cantate cu suflet, Mick si Duncan luandu-si libertati artistice pe care nu si
le-ar lua in structura mult mai complicata a unei formatii mai stufoase si cu multe amplificatoare si distort-uri, fiind la fel de convingatori ca in 2003, cand au renuntat la «smecheriile» digitale. In prezent, Antimatter sunt ca un cuplu care a divortat (Duncan alocand mai mult timp si energie proiectului sau - Ion), dar locuieste inca impreuna – de dragul muzicii!

Flavia Jurca



©2006 rockxpress & frame design.
Toate drepturile rezervate.
Reproducerea integrala sau partiala a unui material din acest site, fara acordul autorului,
este interzisa si se sanctioneaza conform legilor in vigoare.