In ciuda crizei: ARTmania 2009  
Organizatori
Fundatia Artmania
Locatie
Sibiu
Data
17 - 19 iulie 2009
Bilete
28 ianuarie - 1 mai: 99 lei /zi - 160 lei abonament
dupa 1 mai: 110 lei /zi - 180 lei abonament
Site oficial
www.artmaniafestival.ro
Trupe
Nightwish, Opeth, Pain, My Dying Bride, Tristania, Subscribe, Luna Amara

Daca e marti e Belgia....daca e mijloc de iulie e... Artmania la Sibiu. Cam asa stau treburile cu rock-ul metalic in plina vara prin centrul Ardealului, organizatorii pregatindu-ne anul acesta o editie mai mult decat "periculoasa". Numai aruncandu-ti ochii, asa la plezneala, pe afisul festivalului, cu trupe ca Opeth, My Dying Bride, Pain sau Nightwish si puteai lejer sa-ti faci o idee despre ceea ce avea sa urmeze  in linistitul si nu prea (timp de 2 zile) oras de pe Cibin.

Am ajuns in Sibiu pe la pranz pe o zapuseala cumplita, singura dorinta fiind sa ma "uschesc" urgent la umbra unei terase sau in traducere mai elevata a unei "biblioteci" din centrul batranului burg. Nu inainte cat sa efectuez operatia de ridicare a acreditarii dintr-un cort situat in Piata Mare si sa le compatimesc profund pe cele 2 sarace nevinovate ce imparteau ecusoane plastificate si bratari multicolore de zaceau in "sauna" cu pricina pe o caldura sora cu moartea, pentru bunul mers al planetei. Un alt aspect ce mi-a sarit in fata, a fost ca locul devenit celebru de la o vreme incoace, in speta centrul Sibiului cu cele 2 piete din dotare, arata cam parasit cu numai cateva ore de inceperea concertelor. E criza frate si rock-urile au inceput sa se tina lant pe la noi prin "gradina", altfel numai asa se explica de ce in urma cu 2 ani vedeai numai negru in fata ochilor inca de dimineata iar acum puteai sa te plimbi lejer sau sa te pui la orice terasa, ce nu era ocupata la nici jumatate din capacitate. Sau o fi fost pur si simplu caldura naucitoare de afara? Cu timpul insa, incet incet, si zona a inceput sa se mai anime pentru ca urma intaia zi de razboi si ultima de pace... adica Artmania, Ziua I. 

Cu nori negri adunati amenintatori in locul arzatorului soare de pana atunci, chiar si cu picaturi de ploaie cat sa mai racoreasca cimentul incins, asa a debutat seara si exact la ora fixata de organizatori. Si cu o trupa din Norvegia ce nu presteaza black metal, nici nu incendiaza biserici, si se numeste Tristania. Un metal ghotic asa...  ca de inceput, cu sunetul putin "gajait" dar remediat pe parcurs si cu o vocala pe numele ei Mariangela Demurtas destul de draguta, cat sa ma faca sa fiu mai atent, in ciuda faptului ca nu cant in corul fanilor de muzica ghotica. Recital inchegat de aproape trei sferturi de ora, combinatii de voci cand mai suave cand growl, una peste alta debut cu dreptul pentru o trupa de deschidere,si apoi inspectie fulger pe la standurile cu bere mai putin populate decat in anii precedenti, dar cu preturi mai mari cu 75%. E criza frate si....

Tristania © rockXpress.ro

My Dying Bride au aparut pe scena cu spectrul furtunii la orizont, (ploaia si muzica My Dying Bride sunt doua lucruri complementare) gluma urmand sa se ingroase, dar numai in sens muzical, spre rasuflarea celor peste 5000 de privitori stransi in Piata Mare. Este pentru a doua oara cand ii vad la lucru pe britanici dupa showul Artmania 2007, dar cuvintele de lauda sunt prea putine pentru ceea ce inseamna aceasta trupa in metalul actual. Cu un nou clapar la datorie, recitalul a cuprins atat capodopere din trecut cat si piese de pe noul album, From Lies I Sire care suna la fel de depresiv, la fel de infricosator, la fel de molcolm, si as mai putea sa mai adaug multe alte " la fel", dar ma opresc aici.

My Dying Bride © rockXpress.ro

Spre mirarea mea si a celor din jur vocalul Aaron, imbracat la patru ace inclusiv cu cravata la camasa, a vorbit cat pentru 3 concerte multumind in stanga si-n dreapta, fapt ce ma face sa cred ca-i plac omului plaiurile de pe la noi. Andrew - chitaristul ne-a ciuruit urechile cu soundul clasic My Dying Bride, in concordanta deplina cu gravitatea basului manuit de o faptura ciudata ce-si zice Lena, iar de vioara ce sa mai va povestesc, se potriveste la fel de bine, doar ca s-a auzit nitel prea incet la inceput. Playlistul ce a tinut publicul tintuit vreme de mai bine de o ora a cuprins pentru inceput "noutati" ca Fall With Me sau Bring Me Victory, pentru ca mai apoi sa se treaca la clasicele From Darkest Skies, Turn Loose The Swans, She Is The Dark, The Dreadful Hours sau The Cry Of Mankind. Iar ceea ce avea sa urmeze....

"We are Opeth from Stockolm", ni s-a comunicat raspicat cand luna era stapana absoluta a cerului iar ploaia se refugiase poate dupa oamenii aceia de-si zic My Dying Bride, chit ca o falanga impunatoare din angrenaj, si l-as numi aici pe Aaron se ascunsese discret prin spatele scenei pentru a privi la un concert de metal greu ca la un spectacol de gala. O trupa venita de pe meleaguri scandinave care ne-a transmis inca de la conferinta de presa mesajul de pace si prietenie dar si faptul ca iau muzica ca atare, o fac din pasiune si cu multa responsabilitate, concerteaza acolo unde sunt doriti de fani, ii iubesc la fel de mult pe Abba cat si pe Obituary sau Black Sabbath, si ar canta intotdeauna cu multa placere pe aceeasi scena impreuna cu Dream Theater. Un concert cu Opeth trebuie tratat diferit fata de altele. Se inscrie in genul de showuri in care nu ai de facut altceva decat sa privesti si sa te miri cum muzica poate fi dusa la perfectiune. Nu tu sarit in sus, sau impins partenerul de langa tine la vreun Wall of Death napraznic. Nu domnilor, trebuie doar sa stai si sa observi alaturarile succesive de solouri cu bass, intrarile in forta de claviaturi, schimbarile de ritm la foc continuu, alternarea de voci suave cu growluri si nu in ultimul rand trecerile de la jazz la death metal, de-ti "sta mintea-n loc" vorba unui amic, care printre altele mi-a mai marturisit si ca are de gand" sa se lase de muzica dupa ce-a vazut". Parol Monser, ca sunt de-acord cu matale.

Opeth © rockXpress.ro

Cu sunetul lacrima, ca altfel nu se putea intampla la un asemenea super recital, am auzit luate asa la intamplare ca oricum nici nu mai conteaza, Heir Apparent, Ghost Of Perdition,The Leper Affinity, Closure, Godhead's Lament, The Lotus Eater, Deliverance, si intr-un tarziu aproape de miezul noptii dar si de Nirvana, (a nu se-ntelege formatia), capodopera numita Demon Of The Fall. Vizibil emotionat de reactia mai mult decat exploziva a publicului prezent  in numar sporit fata de precedentul recital, frontmanul Akerfeldt a multumit in numele formatiei pentru sustinere, s-a declarat incantat de orasul ce i-a gazduit si a promis ca "ne vom revedea cu siguranta daca vom mai fi invitati". Pentru a respecta cum se cuvine o asemenea mare trupa, ar mai fi de adaugat numai numele oamenilor ce ne redau exact adevarurile valorilor universale: Martin Mendez -bass, Per Wiberg -clape, Martin Axenrot -drums, Fredrik Akesson -guitar si nu in ultimul rand marele creator si compozitor de muzica rock Mikael Akerfeldt. Nu as incheia fara a-mi exprima o singura dar ascunsa dorinta: cum ar fi daca am vedea undeva, candva pe aceeasi scena un duo formidabil Opeth si Dream Theater... asa ca pentru muritorii de rand.

ozzlau[at]rockxpress[dot]ro

 

Sambata, 18 iulie 2009, caldura torida de vineri s-a mai potolit in adierile vantului-prieten de nadejde si cu o atmosfera superba de festival, cu artisti minunati, cu multi prieteni si cu Sibiul vesnic incantator, am inceput a doua zi de festival, cu un program incitant: conferinta de presa Pain si Nightwish (din pacate, la prima nu am putut ajunge) si recitalurile de seara.

Nightwish m-au surprins placut la conferinta de presa, mai exact Marco, Anette si Tuomas, care pareau prieteni de o vesnicie si a caror veselie si coeziune iti dadeau incredere ca tot ce a fost trist in trecutul apropiat s-a stins si ca si-au gasit linistea si calea sigura spre succes in continuare. Anette a tinut sa sublinieze cat de bine se simte intre noii ei colegi, cat de bine a fost primita si faptul ca are incredere in viitorul lor comun. A fost o bucurie si o placere sa-i avem atat de aproape, la o gura de apa plata si o vorba buna ;)

Dupa o scurta plimbare prin frumosul Sibiu, cateva beri, cafele si discutii amicale, ne-am pierdut prin multimea aflata in Piata Mare in asteptarea primilor invitati, vecinii maghiari de la Subscribe, care in jurul orei 19,00 si-au inceput recitalul in forta, infierbantand urechile audientei la propriu si la figurat cu acel hardcore al lor mult prea hard totusi, cu sunetul scapat de sub control. Subscribe suna bine si foarte antrenant, in conditii normale de sunet, insa de data asta decibelii prea multi nu m-au lasat sa ma bucur pe deplin de show-ul lor. Oricum, m-am bucurat sa-i revad la fel de plini de vitalitate in muzica, in prestatie si in imagine, foarte antrenanti si intr-un continuu du-te-vino.

Subscribe © rockXpress.ro

In paranteza, as putea spune ca Artmania a fost anul acesta un festival liber, cu acces deschis celor prezenti catre backstage, unde iti puteai intalni idolii, te puteai fotografia cu ei, puteai vorbi sau chiar bea o bere, daca erai mai norocos. Un lucru absolut remarcabil pentru Romania, mai ales ca nu stiu sa fi existat nici un incident neplacut, ba dimpotriva, atmosfera de festival european intr-un oras atat de frumos este cu tine la fiecare pas, oriunde te plimbi poti da de unul din idolii tai, plimbandu-se sau stand la o terasa, iar toata aceasta apropiere fireasca face ca Artmania sa fie mereu un festival cu o atmosfera intima, naturala, fara sa te simti in mod firesc coplesit de valoarea artistilor. 
Nu a existat nici o intarziere a recitalurilor, totul a decurs asa cum era stabilit in program, ceea ce nu-mi amintesc sa se intample prea des in Romania! Felicitari organizatorilor pentru punctualitate!

Ora 20,30 a fost ora de incepere a recitalului domnului Peter Tägtgren (voce si chitara in Hypocrisy), cu al sau proiect industrial Pain. Sau l-am putea foarte bine numi domnul Jack Sparrow, semanarea cu mult-indragitul personaj fiind izbitoare. Trebuie sa admit ca inca de la primele piese am remarcat ca Pain suna foarte bine si live, iar publicul, spre marea noastra surpriza a fost de la inceput alaturi de trupa, primind-o cu bratele deschise. Au fost aproximativ 13 piese, si noi, de pe “Cynic Paradise”, dar si mai vechi, iar publicul a cantat alaturi de Pain, cum era firesc, mai ales la bis-ul cu “Same Old Song”, “Follow Me” si “Shut Your Mouth”.

Pain © rockXpress.ro

Surpriza recitalului a fost aparitia Anettei Olzon din Nightwish pentru duetul cu Peter la “Follow Me”, pregatind astfel momentul cel mai asteptat al serii si al festivalului, Nightwish. Pana la Nightwish insa, nota 10 baietilor de la Pain pe care speram sa-i mai vedem in Romania, acum ca ne-au convins ca sunt foarte buni live, facandu-ne sa regretam doar ca show-ul lor a fost prea scurt. Si bineinteles, pe Peter il asteptam si cu genialul Hypocrisy;) Sunt convinsa ca Pain, sambata seara si-a castigat la Sibiu noi si multi fani.

Piata Mare a Sibiului s-a supraaglomerat in jurul orei 22,00, cand nu peste mult timp avea sa urce pe scena Nightwish, atat de iubita si mereu asteptata de fanii din intreaga lume. Ceea ce a manat miile de fani romani sambata seara in Sibiu este probabil un amestec puternic de dragoste pentru tot ceea ce inseamna Nightwish pentru fiecare din noi cu acea curiozitate fireasca: cum suna Nightwish live, cu noua sa solista, Anette Olzon?... sau… indiferent cum va suna de acum incolo, voi ramane vesnic un fan al trupei si voi merge mereu la concertele Nightwish… sau… Nightwish suna foarte bine si cu Anette, nu doar cu Tarja sau… il iubesc prea tare pe Tuomas ca sa nu merg sa-l vad mereu de aproape sau…
… indiferent care au fost zecile de motive, cert este ca in Piata Mare, sambata seara am vazut mii de oameni de la cele mai mici varste (3-4 ani) pana la cele mai inaintate. Probabil ca ceea ce le asigura succesul perpetuu este aceasta abordare universala a metalului simfonic, o abordare prin care fiecare sufletel este luat si intors pe toate fetele, stors de vlaga si de lacrimi si fiecare urechiusa este unsa cu armonii aproape neverosimile. Mii de voci cantand, mii de brate in aer si mii de aparate foto indreptate spre scena sunt elemente obligatorii la un concert Nightwish.
Intr-un strigat de mare emotie, finlandezii au urcat pe scena cu “Days to the Wolves”, care a “dat” bine, alaturi de efectele pirotehnice care au continuat de-a lungul serii. Au urmat intr-o ordine oarecare “The Poet and the Pendulum”, “Nemo”, “Sahara”,“Romanticide”, “Amaranth”, “Wishmaster”, “Dead Boy’s Poem”, “The Escapist”, “Dark Chest of Wonders”, “Wish I Had an Angel” , “Ever Dream” si “The Siren”.

Nightwish © rockXpress.ro

Nu cred ca exista vreun fan Nightwish care sa nu stie cum suna sau cum trebuie sa sune un concert cu adevarat Nightwish. Si nimeni nu ii cere Anettei sa fie Tarja, insa mi se pare o greseala sa ii ceri Anettei sa cante “Wishmaster”, iar tu sa fii la fel de emotionat si de sensibilizat in fata unei astfel de capodopere. Mi se pare un mare minus de asemenea sa nu te ingrijesti in continuare de imaginea unei formatii care a cucerit milioane de inimi nu doar prin muzica coplesitoare, dar si prin atitudinea si imaginea plina de eleganta si rafinament. Anette este din pacate departe de a fi capabila sa duca mai departe o asemenea traditie, iar senzatia serii a fost, din punctul meu de vedere, de mare tristete: Nightwish se pierde, isi pierde maretia, calitatea, isi pierde emotia pe care o transmitea de la primele acorduri ale unei piese. Nightwish insemna, dincolo de muzica, o emotie continua si puternica, care acum, cu tot respectul pentru Anette (o tipa de altfel foarte simpatica) nu mai exista. Nu mai poti oferi emotie, cand vocea comuna, atitudinea solistei, vestimentatia si miscarea scenica sunt “catchy” si atat. Desi instrumental totul este ok, impresia generala a fost de dezamagire… Spre finalul recitalului, Piata Mare a ramas mai putin de jumatate plina, multi fani preferand probabil sa bea o bere si sa se cufunde in nostalgia Nightwish
Eu sper intr-o revenire a trupei, nu cred ca niste instrumentisti minunati si un compozitor genial cum este Tuomas Holopainen se pot opri aici…

Este ce-a de-a patra editie a festivalului Artmania si cu regretul ca nu am putut sta la Luna Amara, cu un concert acustic la frumoasa biserica fortificata din Cisnadioara, nu pot decat sa felicit din nou organizatorii pentru toata aceasta minunata impletire a muzicii excelente, cu arta, cu arhitectura si traditiile culinare ale locului si mai ales atmosfera intima si boema a intregii manifestari. Multumim pentru tot si in numele celor prezenti!

cristina[at]rockxpress[dot]ro

Galerii foto ARTmania 2009:
NIGHTWISH OPETH PAIN MY DYING BRIDE TRISTANIA SUBSCRIBE



Fotografii ARTMANIA 2009

ARTMANIA 2009 © rockXpress.ro

 

ARTMANIA 2009 © rockXpress.ro

 

ARTMANIA 2009 © rockXpress.ro

 

ARTMANIA 2009 © rockXpress.ro

 

ARTMANIA 2009 © rockXpress.ro

 

ARTMANIA 2009 © rockXpress.ro

 

ARTMANIA 2009 © rockXpress.ro

 

ARTMANIA 2009 © rockXpress.ro

 

ARTMANIA 2009 © rockXpress.ro

 

ARTMANIA 2009 © rockXpress.ro

 

ARTMANIA 2009 © rockXpress.ro
 
©2006 rockxpress & frame design.
Toate drepturile rezervate.
Reproducerea integrala sau partiala a unui material din acest site, fara acordul autorului,
este interzisa si se sanctioneaza conform legilor in vigoare.