"Nu abordam nenorocirea intr-un mod clasic" - interviu cu Andrew Craighan si Hamish Glencross (My Dying Bride)

Cei doi chitaristi ai trupei My Dying Bride, Andrew Craighan si Hamish Glencross, sunt poate unii dintre cei mai devotati si seriosi muzicieni la ora actuala. Acultandu-i vorbind, sentimentul care creste in tine este de total respect...

 

rockxpress: As dori sa stiu daca lirismul vostru vine intr-o oarecare masura si din partea feminina a trupei.
Andrew: Nu la acest moment. Conceptual poate, dar nu chiar in acest fel. Suntem foarte preocupati de muzica in sine. Cam dezamagitor... Imi pare rau... (rasete)
Adevarul e ca Aaron este regele lirismului. Sarah nu e interesata decat sa cante la clape. Si asta e ceea ce face ea si e fericita cu asta. Cred ca ar fi o greseala ca altul, decat Aaron, sa scrie versurile, daca nu chiar o blasfemie. Noi il ajutam cu idei. Dar adevarata esenta a ceea ce este el se scurge in versuri.

rockxpress: Ok. Muzica voastra este dark, depresiva si totusi frumoasa. (Andrew si Hamish: Thank you!). Puteti sa imi spuneti daca tristetea este pentru voi un sinonim cu frumusetea? In muzica sau in arta, in general?
Hamish: Absolut! Ia una din piesele noastre favorite, “A Doomed Lover”, si vei gasi atata tristete in ea, pentru ca acea piesa, pana la sfarsitul ei este ca o esenta a ceea ce este paradisul. Plin de durere, dar si de putere in acelasi timp, ciudat de a fi inteles si in acelasi timp imens... E poate o nebunie sa te aventurezi in aceasta directie, dar este frumusete in acea durere dulce si in tristete...
Andrew: Exista o maretie, deopotriva. Daca te uiti la cele mai tipice si dureroase momente, cum este inmormantarea, cand te uiti la eleganta pe care o implica acel moment si cum reactioneaza oamenii, e o situatie ciudata... cand fiecare chiar devine ceea ce ar trebui sa fie in acel moment, devine el insusi.. E un subiect dificil. Daca trebuie sa treci prin asta, nu poti lua lucrurile prea usor. Si cand scriem muzica atingem astfel de subiecte si primim multe scrisori de multumire de la oameni. Stiu ce face muzica noastra. Deci, cand facem o astfel de abordare trebuie sa o facem cat mai frumos posibil. Chiar daca iti e foarte rau, trebuie sa vorbesti cu cineva si sa aiba un efect pozitiv. Cred ca in multele aspecte, asta e ceea ce imi place cel mai mult fata de alte trupe: a lua ceva diferit din nenorocire. Asta ma face mandru. Nu abordam nenorocirea intr-un mod clasic. Nu te poti juca cu asta, trebuie sa fii serios si speram ca ceea ce iese este cu adevarat frumos.
rockxpress: De ce va reflectati depresiile intr-un taram al fanteziei si al visului numit My Dying Bride? Ce asteptati sa gasiti acolo?
Andrew: Pentru mine, My Dying Bride este Eu. Nu fac altceva. Tot ceea ce sunt eu este My Dying Bride. Este un fel de a trai. Este sangele meu, inima mea, totul se concentreaza acolo. Sa fac ceva legat de numele nostru. Pentru ca numele nostru a capatat o faima si se asteapta ceva de la el. Chiar daca nu ii cunosti pe My Dying Bride, ai auzit de ei si stii ca fac ceva diferit. Trebuie sa fim foarte atenti ca ceea ce facem sa justifice acest nume. Pentru mine My Dying Bride este totul, a devenit propria mea viata. Nu e neaparat acelasi lucru si pentru ceilalti membri, dar nu poti sa nu fii mandru ca faci parte din aceasta trupa. E o oportunitate minunata sa fiu aici, o decizie luata de cineva de sus sau de jos, depinde cum vrei sa privesti...
Hamish: Este un privilegiu si o onoare, suntem atat de norocosi sa putem face asta. Este un mod extraordinar de manifestare si de concepere a expresiei. Suntem foarte mandri sa reusim sa facem asta si sa impartasim atat de multor oameni. Ne aflam intr-o pozitie foarte privilegiata si este foarte motivant sa auzi ce impact si ce efect are muzica ta asupra oamenilor. Si asta te face mereu sa ai un respect urias. Fata de oameni si fata de tine insuti.

rockxpress: Intentionati sa scrieti un cantec care sa se numeasca “My Dying Bride”?
Andrew: Aproape am facut-o. Si am trecut prin asta de cateva ori. “The Return of the Beautiful” a fost aproape numita “My Dying Bride”. Am decis insa sa nu o numim asa, pentru ca ar fi fost prea devreme sa ne pupam singuri in cur.
rockxpress: Si ar fi chintesenta artei voastre?
Hamish: (razand amandoi cu pofta) Ar fi un cantec al naibii de lung!!! Ar trebui sa acopere tot doom-ul nostru extrem de brutal!
Andrew: Nu cred ca se va intampla in viitorul apropiat. Avem planuri pentru un nou album care nu va contine nici el un cantec astfel intitulat. Cred ca ar fi un pic prea mult acum. Dar “The Return of the Beautiful” aproape s-a numit asa, dar nu pentru mult timp. Ar fi fost o idee rea, asa ca am pastrat titlul initial., mult mai bun.

rockxpress: Aceasta emotie puternica, din muzica voastra, este o reflexie a interiorului vostru sau ea vine din viata de zi cu zi, din afara voastra?
Andrew: Incercam sa reflectam imaginile care ne plac si carora le suntem partasi. Incercam sa fim fideli numelui si istoriei trupei. Pentru mine... cand incerc sa vin cu idei noi, mai intai incerc sa introduc oamenii in atmosfera. Imi place tristetea in muzica. Dar tot ea ma face sa zambesc. Si fac asta pentru ca imi place sa zambesc. Nu sunt o fire “daramata”, in general. Dar... mereu caut ceva care sa ma darame. Si adevarul este ca, cu cat e mai deprimant, cu atat mai mult zambesc, deci e o lupta pe care o duc cu mine. Daca obtin ceva depresiv, sunt fericit. Nu ma deprima. Ceea ce oamenii percep depresiv in muzica, pe mine ma face sa rad. E o contradictie in termeni. Cu cat mai deprimant suna pentru mine, cu atat mai fericit sunt. Eu nu sunt deloc depresiv.
Hamish: Oamenii sunt in general conectati la ei insisi atunci cand isi exploreaza sufletele. Relatiile sunt ciclice, sentimentele precum desertaciunea si disperarea sunt printre cele mai puternice...
Andrew: Cred ca la mine acest lucru functioneaza la fel si am testat asta in My Dying Bride. Cand pierd pe cineva drag si stiu ca nu-l voi mai revedea niciodata... nu stiu ce sa simt... Am incercat mereu sa studiez ce as face, ce as simti cand cineva moare. Experienta unei inmormantari te fortifica. M-am gandit mult la asta si m-a ajutat mult in muzica, pentru ca am practicat emotia si imi place asta, sunt dependent. Practic emotiile depresive care ma si pregatesc intr-un fel pentru momentele teribile care inseamna moartea apropiatilor. Am fost mereu pregatit si am fost mereu pregatit sa inteleg ce inseamna si astfel, o gramada de lucruri au capatat un sens pentru mine. Nu realizam de fapt ca ma autoeduc pentru momentele cele mai dure... iar muzica reflecta toate aceste trairi...
rockxpress: Ok. Multumesc, tipilor!
Andrew si Hamish: Si noi iti multumim mult!

 



©2006 rockxpress & frame design.
Toate drepturile rezervate.
Reproducerea integrala sau partiala a unui material din acest site, fara acordul autorului,
este interzisa si se sanctioneaza conform legilor in vigoare.