Bucharest, did you forget to take your meds?  
Organizatori
One Event, Voltz Media, Livada
Locatie
Arenele Romane - Bucuresti
Data
13 august 2006
Bilete

Pret: 75 RON;
- in reteaua magazinelor Diverta

Site oficial

www.placebolive.ro

 

Bucuresti. 13 august. Singurul “ghinion” s-a numit caldura d-afara. Dar am trecut repede, si peste caldura, si peste oboseala unei nopti aproape nedormite. Primele iluzii cu privire la un concert Placebo mi le facusem prin aprilie-mai, atunci cand aflasem ca britanicii vor canta in deschidere pentru Depeche Mode, in Ungaria. Nu mi se mai parea atat de dificil sa vina si la noi, daca nu pe 23 iunie la Depeche, atunci macar intr-o alta zi. Intr-un fel, e mai bine ca n-au fost pe 23 iunie, le-ar fi fost minimalizata pe nedrept prestatia, fiindca e greu sa canti inaintea Depeche Mode si lumea sa te bage prea mult in seama, chiar daca te numesti Placebo.
Faptul ca aveam sa vad o trupa care m-a marcat, mai cu seama in primii ani de facultate, mi se parea extraordinar. Primul contact cu Placebo a fost prin 2002, cu „Black Market Music”, album care ocupa si acum un loc aparte. Mi-e destul de greu sa-l plasez intr-un top al albumelor. Nu la fel de depresiv precum „Without you I’m nothing”, dar mai plin de sensuri, mai energic decat oricare altul. „Black-eyed”, „Special K”, „Commercial for Levi” sau „Days before you came” sunt piesele care au ramas bine intiparite in memorie. Urmatoarele aparitii discografice – „Sleeping with ghosts” (2003) si recentul „Meds” – n-au dezamagit fanii, pastrand trupa in acelasi ambient depresivo-melancolic al muzicii lor.

Primele cuvinte, din pacate, nu sunt despre concert in sine, ci despre organizarea groaznica. De fapt, cand am auzit ca Placebo vor veni si vor canta la Arenele Romane, n-am putut sa nu ma gandesc la experientele anterioare (Dream Theater in 2002, Megadeth si Paradise Lost in 2005) cand au existat de fiecare data probleme de tot felul. Pe bilet, ora de incepere a concertului era 19:00. Intrarea celor peste 5000 de oameni s-a inceput dupa 19:30, si, ca sa fie perfect, existau doar doua culoare de acces. Asta dincolo de atitudinea penibila a jandarmilor care si-au gasit de cuviinta sa busculeze multimea adunata, in mod firesc, sa intre in Arene..
Am intrat pe la 20:15, insa mai era mult pana cand toti cei aflati afara aveau sa intre..de fapt, nici nu stiu daca au mai reusit. Am apucat sa iau niste sucuri (deh, nu ca n-ar fi fost bere, dar din motive tehnice), si m-am trezit cu primele acorduri ale celor de la AB4. Raman la parerea ca sunt cei mai buni “alternativi” de pe la noi. Tin minte si acum lansarea lor la TV din ’99, o piesa care se chema “Despre o tipa”, incepea cu un solo de bass. La momentul ala, piesa aia mi se parea intr-adevar altceva, suna foarte bine (pacat ca n-au prestat-o si-n deschidere la Placebo). Au avut la dispozitie doar juma’ de ora, dar au mult mai buni in comparatie cu alte deschideri ale concertelor de pe la noi. Daca ar fi sa se acorde titlul neoficial de cea mai buna trupa de deschidere, cu siguranta ca AB4 l-ar merita, din tot ce-am vazut in Romania pana acum la deschiderile concertelor. Un alternativ modern, care se pliaza pe astepatarile mele. A fost pentru prima oara cand i-am ascultat live. Despre trupa nu se stiau prea multe, ei fiind practic “culesi’ din Italia pentru a canta in deschidere la Placebo. Doru Trascau (voce) era singurul element despre care se stia ca face inca parte din AB4, dar, din punctul meu de vedere, au sunat excelent si-n formula asta incropita. Foarte curat, fara distorsiuni si, cred eu, cu o instalatie care i-a ajutat. Au cantat mai mult de pe “Broken trust”, mai putin de pe “Toxic”, iar la piesa “Hol”, multimea i-a acompaniat. Publicul i-a aplaudat indelung. Si au meritat-o.

Placebo au intrat pe scena pe la 21:40, AB4 terminasera recitalul la 21:00. Au deschis cu “Infra-red”, o piesa numa’ buna pentru a trezi publicul usor apatic din cauza caldurii. Au continuat cu alte patru piese de pe “Meds” (Because I Want You, Drag, Meds si Space Monkey, nu mai stiu exact ordinea). „Drag” e chiar bestiala live. Din pacate pentru noi, piesele pe care eu le consider cele mai bune de pe nou lor album (Blind si Post Blue) au fost lasate pentru alta data. A urmat „Black-eyed”, melodia care m-a impresionat cel mai tare, cu un Brian Molko in mare forma. In schimb, „Every you, every me” m-a dezamagit, britanicii interpretand o varianta diferita de cea originala. Intro-ul de la „The bitter end” a readus multimea la viata, iar la „Special K”, multi dintre cei prezenti (nu si eu) si-au amintit cu placere de...starile euforice traite prin liceu sau facultate. Primul bis, un cover dupa Kate Bush, „Running up the hill”, a fost surpriza serii. Cantat live de Placebo, suna impresionant. Te introduce intr-o atmosfera dark si-ti reaminteste ca ai in fata una dintre trupele care se poate juca in fel si chip cu emotiile tale. Finalul piesei, cu Steven Hewitt la tobe, e de-a dreptul sublim. A urmat „Nancy boy”, probabil cea mai indragita piesa de pe primul lor album. De asemenea, a sunat excelent. Ultimul bis, ultima piesa – „Twenty years”. As fi vrut sa traiesc piesa asta asa cum am trait „Never let me down again” pe 23 iunie. Am fost departe de asa ceva, dar Placebo, per total, s-au descurcat de minune. Cel mai mare plus al concertului a fost sunetul. Se intampla ceva...La niciun concert vazut la Arene n-am fost intr-atat de multumit de sonorizare. Sunetul a fost aproape perfect, ca niciodata. Nici nu vreau sa ma gandesc la comparatia cu Dream Theater sau la cea cu Paradise Lost... E clar ca evoluam si ca experienta evenimentelor muzicale majore ne ridica standardele, iar la Placebo chiar nu am ce sa critic din punctul asta de vedere. Sa nu uit de public. Foarte multi adolescenti si tineri, segementul de varsta 35+ destul de slab reprezentat. M-am bucurat ca Arenele au fost mai pline ca niciodata, ceea ce m-a facut sa trec peste unele neajunsuri.

Exista si unele minusuri pe care nu le pot trece cu vederea. Cel putin in prima parte a show-ului, comunicarea trupei cu publicul a lasat de dorit. Singurul moment demn de remarcat ar fi cel al parcurgerii culoarului facut de public de catre basistul Stefan Olsdal. Parca am vrea mai mult decat un „Hello, Bucharest!” si „Thank you” din partea lui Brian despre care auzisem ca se pricepe de minune la comunicarea cu publicul. Probabil ca putea face mai multe la capitolul asta, dar, in definitiv, muzica e cea care conteaza in primul rand. Apoi, durata scurta a concertului. 75 de minute pentru o trupa ca Placebo mi se pare putin. Ar mai fi si setlist-ul destul de neinspirat. Au promovat majoritatea pieselor de pe „Meds”, dar au lipsit „Days before you came”, „Without you I’m nothing”, „This picture”, „Ask for answers”, „Commercial for Levi” etc., adica titluri grele pe care publicul cu siguranta ca le astepta. Totusi, cele trei nemultumiri personale la un loc nu o intrec pe cea legata de organizare, publicul fiind din nou cel care a fost nevoit sa suporte indiferenta si lipsa de bun simt, elemente care n-au ce cauta in organizarea unui asemenea eveniment.

Una peste alta, sunt fericit c-am putut vedea concertul de la fata locului. Ei au fost profesionisti pe scena, noi am fost entuziasmati de prestatia lor. Am mai adaugat pe lista concertelor vazute inca un nume mare. Placebo au fost mai mult decat un simplu efect, le suntem recunoscatori ca ne-au incantat. Ne-auzim la urmatorul eveniment.
A special thanks goes to the little red-haired girl pentru ca altfel nu stiu daca as fi fost sa ii vad.

 

 



©2006 rockxpress & frame design.
Toate drepturile rezervate.
Reproducerea integrala sau partiala a unui material din acest site, fara acordul autorului,
este interzisa si se sanctioneaza conform legilor in vigoare.