Sziget 2008 - cronica de fest  
Organizatori
Sziget Cultural Management
Locatie
Insula Obudai - Budapesta
Data
12 - 18 august 2008
Bilete

Preturi:
- intre 32 - 120 euro
cumpara on-line

Trupe
IRON MAIDEN, R.E.M., Sex Pistols, Serj Tankian, At The Gates, Exodus, Iced Earth, Die Ärzte...
Site oficial

www.szigetfestival.ro

Sziget 2008... mai are rost sa povestesc ce se intampla acolo, cum pret de 6 zile insula Obudai devine un adevarat loc de pelerinaj pentru cunoscatori? Cred ca orice om, mai open minded cum se spune, stie ce se intampla acolo. Daca nu din experienta proprie cel putin din auzite de la prieteni. Un loc in care muzica blues, jazz, rock, electro, hip-hop, house, etc te bine dispune, relaxeaza, intr-un cuvant distractie cat poti duce. Oferta festivalului, ca si in anii precedenti, este foarte bogata. De la teatru, muzica clasica, balet, tot felul de concursuri, care mai de care tranznite, pana la vizionari de filme, expozitii, ateliere de creatie si exemplele pot continua.

In acest an, au fost peste 350.000 de oameni, ceea ce este enorm, insa organizatorii au fost pregatiti, asa ca pana si cele mai fitoase domnisoare aveau conditii sa-si pudreze nasu’ sau mai stiu eu ce. Pana acum festivalul se desfasura pe parcursul a 7 zile + ziua 0, acum a tinut 5 zile + ziua 0. Asa ca o prima schimbare a avut loc. Vedem pe viitor.

Ziua 0 - Lauren Harris + Iron Maiden. Nici nu stiu ce sa spun, sincer. Fata domnului cu pricina (pentru care avem un respect) nu are ce cauta pe scena. Incearca ea sa para mai dura, dar nu-i iese si oricum publicul nu a gustat aparitia ei, dovada ca au existat momente bune cand cei din fata (fani Maiden evident) ii dadeau cu un huooooo ca pe stadion. Insa minutele au trecut si a urcat pe scena trupa asteptata de atatia fani, Iron Maiden. Nu stiu cum a fost la Bucuresti, dar aici show-ul a fost incendiar. Fum, lumini cat cuprinde, sunet foarte bun si un Bruce Dickinson in mare forma (care a alergat cat a fost scena de mare) - reteta unei seri de neuitat. Din pacate la nici unul din cele doua concerte fotografii acreditati nu au fost lasati sa faca fotografii din fata scenei. Asa ca am intrat in armata de oameni pentru a putea trage cateva cadre. Lucru care s-a dovedit foarte greu de realizat, cand te afli in mjilocul unei multimi dezlantuite. Ce a iesit puteti vedea in galerie...

IRON MAIDEN © rockXpress.ro

Ziua 1 - Anti-Flag (vezi galerie foto) a deschis prima zi de festival cu un show scurt si energic. Au fost urmati de MGMT despre care nu am inteles ce cautau pe Main Stage si de Alanis Morissette (vezi galerie foto) care a stiut sa atraga de partea ei un public destul de numeros. Pe Hammerworld am asistat la recitalul celor de la Avantasia, si desi nu sunt un fan al genului, trebuie sa recunosc ca show-ul a fost bine pus la punct, desi cortul de metal a fost doar pe jumatate plin.

ANTI-FLAG © rockXpress.ro

Ziua 2 - Am fost sa vad Sabaton (despre care nu stiam mare lucru) si care au venit, cantat, plecat (vezi galerie foto). Nimic deosebit, nici publicul nu a fost incantat, prezenta fiind destul de redusa. Pe Main Stage au cantat cei de la Kaiser Chiefs, vocalul Ricky Wilson facand bucurie romanilor prezenti, salutand multimea cu un “Hello Bucharest!” de toata frumuseata. S-a corectat mai tarziu dar....... prea tarziu :). Se intampla si la case mai mari, cum se spune. In jurul orei 22.00, cei de la Iced Earth (vezi galerie foto) au zguduit cortul din temelii. Cu  Jon Schaffer maestru de ceremonii si Matt Barlow foarte energic, concertul a fost pe masura asteptarilor.

SABATON © rockXpress.ro

Ziua 3 -  A fost deschisa de nemtii de la Die Artze (vezi galerie foto), o aparitie pitoreasca pe scena mare, o buna parte din cei prezenti preferand sa se distreze cu berea in mana si asteptandu-i pe anarhistii de la Sex Pistols (vezi galerie foto). Cei din urma au creat o adevarata isterie (din nou nu am avut acces in fata scenei pentru poze) in public: de la tineri la oamenii trecuti de 45 de ani, toata lumea s-a dezlantuit la unison. Personal nu am gustat nici glumele lui  John Joseph Lydon, nici dansul acestuia care ducea mai degraba cu dansul unui manelist. Cu un costum ce arata ca un clown, vizibil imbatranit si cu ceva kilograme in plus, acesta nu s-a abtinut de la injuraturi sau mesaje catre clasa politica din UK sau SUA. Nici noi nu am scapat ''nepedepsiti'', primind un ''fuck you, paparazzi!'', desi este o diferenta intre un fotojurnalist acreditat si un paparazzi. Dar fiecare cu nebunia lui... Spre seara la lucru au fost cei ce se numesc Apocalyptica (vezi galerie foto) si trebuie sa va spun ca a fost singurul concert pe HammerWorld unde cortul a fost neincapator. Peste 2000 de oamenii au luat cu asalt scena de metal pentru a-i vedea pe finlandezi.
Ca de obicei ''motoarele'' au fost Perttu Kivilaakso si Eicca Toppinen, acestia isterizand partea feminina cu prestatia lor.

APOCALYPTICA © rockXpress.ro

Ziua 4 - Penultima zi a adus 3 nume importante pe scena mare si cea de metal. Serj Tankian, R.E.M. si Messuggah. Domnul Tankian (vezi galerie foto) a fost o aparitie asteptata de catre public, insa problemele de sonorizare (multe la numar) au lasat un gust amar la sfarsitul recitalului. Show-al a fost bun, insa a lipsit ceva, si nu stiu ce. Personal m-am bucurat de prestatia acestuia asa ca daca aveti ocazia sa-l vedeti, nu ezitati. R.E.M. (vezi galerie foto) nu mai are nevoie de prezentare, iar Michael Stipe a fost intr-o forma de zile mari. Pur si simplu s-a jucat cu noi. A pozat ca un adevarat model, s-a miscat in cele mai nebunesti moduri, a zambit ..... ce mai, un adevarat gentleman. Sunetul a fost perfect iar publicul in delir. Peste 70000 de oamenii au fost prezenti in fata Main Stage-ului, ceea ce spune multe despre popularitatea acestei trupe. Si ca ziua sa se incheie perfect am fost sa vad super trupa Messuggah (vezi galerie foto). Ce a urmat este greu de povestit. Jens Kidman, Fredrik Thordendal, Marten Hagstrom, Tomas Haake si Dick Lovgren au oferit un super concert. Muzica celor cinci te arunca intr-un haos controlat din care nu mai vrei sa iesi. Pe toata durata show-ului cei mai constiinciosi head-bangeri si-au facut de lucru toata seara.

SERJ TANKIAN © rockXpress.ro

Ziua 5 - Nu-mi dau seama cum au trecut zilele, dar ma vad nevoit ca in scurt timp sa-mi fac bagajul si sa plec spre casa. Insa mai este pana atunci asa ca ma duc sa vad Tankcsapda (vezi galerie foto), apoi ma mut sa vad Pro Pain, care ca si la Bucuresti a oferit o prestatie scurta si la obiect. Publicul si-a facut de cap pe toata durata show-ului incalzindu-se parca pentru Exodus (vezi galerie foto). Cum a intrat pe scena, Rob Dukes a incitat publicul la pit-moshuri si alte activitati "casnice", iar ceea ce a urmat a fost demential. Dupa aceasta cura de thrash veritabil am asteptat nerabdator Carcass. Au intarziat ceva dar a meritat. Lume multa, fum, intuneric si o sonorizare care pe alocuri imi troznea urechile, m-au facut sa ma retrag, pentru a urmari prestatia britanicilor, mai spre spatele cortului unde aglomeratia era mai soft. S-au cantat multe piese de pe Heartwork, Swansong si cateva de la inceput. Show-ul a fost incheiat, (cum altfel?) cu super piesa Heartwork.

EXODUS © rockXpress.ro

O concluzie putem trage, si anume: profesionalismul si respectul de care organizatorii au dat dovada bat, de departe, orice comportament intalnit in Romania, in asemenea situatii. La noi, de obicei, daca e una, nu e alta sau nu sunt de nici unele. La noi, ti se spune mai tot timpul ca e imposibil de rezolvat. La noi, de vina sunt mereu altii si altii, niciodata cei care organizeaza. Din pacate la noi se merge pe principiul: las-o ba, ca merge asa. Adica se gasesc "fraieri"' care sa plateasca pretul unui bilet ca sa vada doua - trei trupe, dar ei sa nu reuseasca sa vada decat una. Dar nu organizarea este de vina, nu-i asa, ci noi.
La noi de multe ori presa trebuie sa se milogeasca sa primeasca o acreditare, pe cand in alte tari ti se ofera tot sprijinul pentru a-ti face treaba. La noi.... si exemplele pot continua. Are insa rost... ?
Aceasta este marea diferenta: unii (la ei) reusesc sa aiba grija de absolut toate aspectele unui asemenea festival-mamut, altii (la noi) par a uita totul din prima zi de eveniment. Si trebuie musai adaugat ca in orice clasament al festivalurilor din intreaga lume, Sziget-ul intra mereu in primele 10, atat ca valoare artistica cat si ca importanta si nivel organizatoric.
Acestea fiind zise va doresc "haideti sa haidem" si deja ma gandesc la Sziget 2009. Numaratoare inversa a inceput.

Al dvs. Max

 

 



©2006 rockxpress & frame design.
Toate drepturile rezervate.
Reproducerea integrala sau partiala a unui material din acest site, fara acordul autorului,
este interzisa si se sanctioneaza conform legilor in vigoare.