Pentru cei care nu stiu inca, AC/DC este una din trupele care au influentat decisiv istoria Rock'n'Roll-lui. Infiintata pe la inceputurile anilor'70 in indepartata Australie, cand industria muzicala era in plina dezvoltare trecand de la era hippie la aparitia hard-rock-ului sau a punk-lui, aceasta formatie avea sa se impuna in inimile milioanelor de fani prin simplitatea si sinceriatea muzicala absoluta.
Am plecat la Belgrad, sau Beograd cum pronunta vecinii nostri de dincolo de Dunare, manat fiind de un singur gand, si anume, daca aceasta gasca care venea dupa o indelungata pauza mai poate duce la tavaleala cum se zice pe la noi. Raspunsul il voi da putin mai incolo. Cateva cuvinte si despre capitala Serbiei, unde am ajuns dupa un drum de mai bine de 12 ore. Belgrad este un oras care incearca sa-si revina dupa ce a fost "maltratat" de niste imbecili, si respira adanc prin strazile, monumentele, gradinile sau parcurile unde chiar poti sta linistit la un taifas sau o bere alaturi de prieteni, fara frica de a fi "ridicat" de gardienii publici ca in alte capitale zise europene (nu dau nume) dar de fapt pline de balcanism, si unde oamenii sunt mult mai putin stresati ca in alte locuri, poate doar putin intimidati de "frumusetile" locale ce pot fi intalnite la orice colt de strada.
Stadionul "Partizan" unde a avut loc concertul, marti 26 mai 2009, ce este situat intr-un parc, la cam 30 de minute de mers pe jos de centru, a fost modernizat complet, numarul locurilor pe scaune crescand de la 32000 la 43000. Ajuns fiind la impunatoarea arena, pe o caldura de aproape 30 de grade, am constatat ca sunt inconjurat de mii de tricouri negre cu diverse fulgere, frumos asortate cu celebrele cornite rosii, care umblau incolo si-ncoace si goleau cu mare repeziciune pahare de plastic umplute cu diverse lichide. Dupa cateva "ritualuri" de imprietenire cu cativa confrati sarbi am ajuns in sfarsit pe stadion, cand pe uriasa scena amplasata in dreptul peluzei Nord incepea recitalul unei trupe autohtone. Cu scuzele de rigoare dar n-am reusit sa le retin numele in ciuda insistentelor cu care mi s-a comunicat numele lor. Un fel de rock cu accente balcanice, fanii din primele randuri participand activ si urland niste refrene imposibil de pronuntat. Dupa o pauza de hidratare unde am constat ca in jur se vorbea pe langa sarba si bulgara, romana, maghiara si chiar rusa!, pe scena si-au facut aparitia nord irlandezii de la The Answer. O trupa ce a captat imediat atentia celor ce se inghesuiau pe la diverse cozi sau stateau la palavre. Hard-rock cu influente heavy metal, un prolog reusit pentru ceea ce avea sa urmeze, o trupa de care sunt sigur ca veti mai auzi.
Cu putin inainte de ora 9PM, luminile s-au stins iar pe cele 3 ecrane gigantice ce incadrau scena au inceput sa se deruleze imagini desenate cu diversi draci si dracoiace ce se dadeau cu un tren in mare viteza si se pretau la scene indecente. The Rock'n Roll Train a aparut pe scena la dimensiunile reale.
Concertul putea incepe in uralele celor peste 35000 de fani infierbantati. O desfasurare de forte cum rar mi-a fost dat sa vad in ultima perioada la un concert de acest gen. Cu un sunet pe masura, care pur si simplu iti taia respiratia si-ti crea in jurul capului, cand in serie cand in paralel, un suflu de curent continuu amestecat cu unul alternativ. "Hello Belgrad!" (sa stiti ca nu-i greseala de data asta), si Brian Johnson a salutat publicul in maniera caracteristica, raspunsul fiind pe masura. Hell Ain't A Bad Place, Back In Black, Dirty Deeds Done Dirt Cheap au incalzit serios fanii de pretutindeni si de toate varstele, energia lui Angus fiind debordanta chiar de la inceput. Au urmat Black Ice, Big Jack si War Machine de pe ultimul album, piese ce au fost bine asimilate de catre public.Ceea ce avea sa se intample insa....Cu binecunoscutul salut de intampinare s-a cantat Thunderstruck, urmata de inegalabila capodopera The Jack, cu numarul clasic de streaptease a lui Angus, cantata cap coada de fani. Apoi din inaltul scenei a coborat pe pamant...un mare clopot.. si, v-ati dat seama, a urmat Hells Bells, legata ca la carte cu Shoot To Thrill. Anything Goes de pe "ultimul", a mai calmat putin atmosfera, dar "frisca de pe tort" abia acum avea sa urmeze. Dog Eat Dog si TNT au zdruncinat efectiv din temelii stadionul, atmosfera fiind una incinsa la propriu si la figurat.
Ca totul sa fie "ca la carte" a venit la rand Whole Lotta Rosie cu durdulia mascota incalecand locomotiva si momentul de apogeu cu Let There Be Rock cantata mai rapid ca pe album, si cu un Angus la capacitate maxima de ramaneai perplex, performand cand pe scena, cand pe limba din fata scenei sau pe platforma din mijlocul stadionului. Dupa aproape 100 de minute cei 5 muzicieni si-au luat la revedere de la public... dar a fost doar un simplu foc de paie... in uralele isterice, din cele peste 35000 de glasuri a urmat un bis de neuitat. Highway To Hell cu acelasi neobosit Angus Young tavalindu-se pe jos in maniera cunoscuta, urmata de For Those About To Rock insotita de salvele de tunuri de credeau cetatenii nevinovati ai Belgradului ca a reinceput razboiul. Cam 2 ore a durat unul din cele mai adevarate showuri vazute vreodata de subsemnatul si sunt sigur si de cei prezenti pe 26 mai pe stadionul Partizan. Raspunsul la intrebarea din debutul cronicii este DA, aceasta trupa duce si inca duce bine de tot la "tavaleala" si in zilele noastre ca si acum 10, 20 sau 30 de ani.
Tobarul Phill Rudd, care a fumat tot concertul de ziceai c-au intrat zilele-n sac, Cliff Williams-bass si Malcolm Young-rhythm guitar supraveghind cuminti scena, ca de obicei de pe locurile lor, Brian Johnson-vocals (cel care l-a inlocuit in 1980 pe un anume Bon Scott plecat mai repede sa-si caute de lucru prin Rai) si dialogurile sale amuzante purtate cu fanii, alaturi de Angus Young (ce sa mai spui despre fenomenul asta?), formeaza doamnelor si domnilor, formatia vocal instrumentala AC/DC. Atat si doar atat. Cine nu a fost niciodata la un concert cu acesta trupa are ce regreta, si vorba unui prieten de-al meu: grabiti-va ca nu se stie niciodata.... ca tot veni vorba, nu pot incheia aceasta relatare fara sa mentionez prestatia "istorica" a masivului grup de tovarasi din care am facut parte si eu, care prin evolutia avuta in primele randuri din fata scenei, cu ajutorul unui drapel cu insemnele Brasovului inalt de 3 metri (!!!) a facut sa se vorbeasca de Brasov in timpul concertului si dupa concert in mai multe limbi de circulatie internationala (dovada o vedeti in clipul de mai jos, incepand cu minutul 1:50)!
Respect Belgrad, si felicitari celor de la Komuna, pentru excelentele conditii organizatorice si sper sa ne vedem cu bine si la alte manifestari de acest gen!
